Oare pot fi?

Oare pot fi
Eu, cea pe care Tu
o iubești întreagă
de la firul albit de griji
până la unghia încarnată?

 

Oare pot privi
pot să-mi deschid retina,
să primească lumina…
să văd ce Tu vezi,
să iubesc ce Tu iubești
la infinit?

 

Oare pot fi
versul pe care Tu l-ai suflat
în petale de mai?
Chiar și atunci când (m)i-am uitat cuvintele
și picioarele mele
i-au pierdut ritmul în abis?

 

Vreau,
vreau să-mi scot inima la-ntâlnire!
Să o întreb ce iubește
ce vise ascunde în sân,
ce vise strivesc pașii mei
când mă tot amân?

S-o țin în palme și să bat
din nou
ritmul suflării Tale
din ziua când m-ai chemat
la ființare.

 

Vreau să mă-ndrăgostesc de inima mea
obtuză și ștrulubatică
să-mi găsesc loc în ea –
oglindă cu rama în cruce,
înger ce-și împarte aripile
cu infinitul de lângă ea.