Poezia e pentru mine un fel, cel mai îngeresc cu putință, de a sta în prezența lui Dumnezeu.
Când m-a gasit El, eu mâzgaleam o poezie… O scriam pe scoarța copacilor, pe vâjâitul toamnelor, pe marginea cerului sau pe sufletul meu.
Când L-am gasit eu, El mă scria în sânge, cu palmele Lui.
Era cea mai frumoasa poezie pe care am citit-o vreodata, fecioara îsi despletea frumusetile peste margini de mine.
Acum ne ținem de frumos una celeilalte, încercând să aducem frumusețea în oameni.
Dar atunci, când nu o să mai pot ține nici măcar de urât, când vei uita că m-am născut sau că am înviat, nădăjduiesc că rostirile mele arzând în pustie să-ți aducă aminte despre Cuvânt. Împreuna am umblat… Dar pâna sa fie alt soare, eu am ales să ma îngrop în El.
Așa că nu mai trăiesc eu, traiește doar Cuvântul și la umbra Lui, înmuguresc și cuvintele mele.
Cuvinte pe ape 